Un arbust înalt până la 1,2 m, verde în tot timpul anului (sempervirescent), este plantat ca şi gard viu, preferă solul neutru spre uşor acid, dar se dezvoltă în aproape orice tip de sol atâta timp cât este poziţionată la soare, este o plantă extrem de dură şi rezistentă, supravieţuieşte la temperaturi de -25 grade, poate trăi aproximativ 30 de ani, îşi are originea în Europa (Marea Britanie), i se mai spune şi ginistrul de Anglia, floarea speranţei, orz sălbatic, gorse, common gorse, furze, whin, prickly broom.
Florile sunt de culoare galbenă, solitare, parfumate (aromă de nucă de cocos), de 1-2 cm lungime, se dezvoltă în axilele frunzelor, au o structură tipică de flori de mazăre, sunt hermafrodite (are organe masculine cât şi feminine) polenizate de insecte, înfloresc pe tot parcursul anului, urmate de fructe sub formă de păstaie maro de 2 cm care conţine 2-3 seminţe negricioase, acestea rămân viabile timp de 30 de ani.
Frunzele sunt foarte ascuţite, modificate sub formă de ace verzi (aciculare-asemănătoare spinilor), de 1-3 cm lungime, răsadurile tinere produc frunze normale în primele luni, acestea fiind trifoliate, mici, asemănătoare cu frunza de trifoi, formează adesea crenguţe dense verzi şi impenetrabile cu spinii ei vicioşi, cu vârsta devin brune.
Florile plantei se folosesc în terapia florală pentru tratarea stărilor depresive, util în tratamentul icterului, scarlatinei la copii, seminţele sunt astringente folosite în diaree, esenţele de flori şi alte extracte de plantă sunt folosite ca tratamente medicale alternative şi remedii homeopatice.
Rezista iarna pana la -25 grade.
Perioada de plantare: Plantele la ghiveci se planteaza pe toata perioada anului cu conditia ca pamantul sa nu fie inghetat
Conditii de lumina: Soare
Inaltime la maturitate: 120-150 cm
Diametru raspandire laterala la maturitate: 90-100 cm








Recenzii
Nu există recenzii până acum.